Precizia Săcele-Prietenii Rupea mâine de la 11

Precizia Săcele își continuă forma excelentă din campionat iar acest lucru se vede și în clasament. Echipa noastră este pe primul loc în campionat și are cel mai bun golaveraj din Liga IV Brașov : 68 de goluri marcate și doar 9 primite .

Etapa trecută echipa noastră s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Dumbrăvița. Deși încă de la cabine Precizia Săcele era dată câștigătoare, cei de la Dumbrăvița s-au apărat foarte bine. Însă, ultimul sfert de oră golgeterul Ligii a-IV-a Brașov , Ioan Coman, și tânărul săcelean Ștefan Blega au adus victoria echipei noastre.

Mâine de la ora 11 Precizia Săcele o va întâlni pe teren propriu pe Prietenii Rupea, o echipă modestă care etapa trecută a pierdut în fața ultimei clasate.

De la ora 9 vor juca juniorii de la Precizia Săcele. Vă reamintim că și juniorii de la Precizia Săcele se află pe prima poziție în clasament.

Etapa viitoare (26 noiembrie) echipa noastră se va deplasa pe Stadionul Tineretului unde se va duela cu SR Brașov. Meciul se anunță decisiv pentru că va stabili campioana de iarnă din Liga IV-a Brașov. Haideți să fim în număr cât mai mare pentru a susține echipa noastră spre promovare.