Terenul de sport multifuncțional din Precizia, inaugurat odată cu turneul de fotbal “Cupa Unirii”

Terenul de sport multifuncțional de la Victor Jinga a fost inaugurat în data de 20 ianuarie cu turneul de fotbal “Cupa Unirii”.

La eveniment au participat toate școlile gimnaziale din Săcele, cât și cele 3 licee din municipiul nostru. La nivelul școlilor gimnaziale, competiția a fost câștigată de Școala Gimnaziala Nr.4, iar Liceul Teoretic George Moroianu s-a impus în rândul liceelor.

Vă reamintesc că acest teren de sport multifuncțional poate fi utilizat de către săceleni după terminarea orelor de curs după următorul program : luni-vineri 15-22, sâmbătă – duminică 8-22.
Pentru anul acesta ne propunem să realizăm un teren de sport multifuncțional și în curtea de la Clubul Elevilor, suma necesară pentru această investiție fiind cuprinsă în proiectul de buget pentru anul 2023.” se arată într-o postare pe pagina de Facebook a primarului,Virgil Popa.

 

 

[fbcomments]