Infractorii, pe cai mari în PNL Săcele

Deși absent de la depunerea candidaturilor, condamnatul în primă instanță la 4 ani de închisoare cu executare, Cristian Popa, este ținut în continuare în brațe de liberalii săceleni și, fără niciun dubiu, girat de Adrian Veștea și de conducerea județeană a partidului, cei care le-au tolerat matrapazlâcurile prin spitalele brașovene.

Absența sa de la depunerea candidaturii probabil nu are legătură cu termenul de mâine din dosarul unde Cristian Marius Popa încearcă din răsputeri să-și dovedească nevinovăția (fără succes am zice noi) ci e menită să bage sub preș prezența condamnatului pe loc eligibil. Totuși, pentru oricine dorește să fie informat, lista este publică, afișată la sediul Biroului Electoral și, cu siguranță numele său pe listă este justificat de potența financiară a latifundiarului săcelean care, la fel ca acum 4 ani, este bancomatul ce susține voturile din secțiile de la școala 5.

Alături de o echipă selectă, împreună cu Izabella Paniti care este cercetată penal , de Afrodita Brumar și Florin Stoica, poreclit „Coajă”, Cristian Popa este sigur de un loc în viitorul consiliu local. Mai ales că cel puțin două persoane aflate înainte lui vor lăsa locurile libere:

  • Ciprian Sterpu, nefiind săcelean va alege fie un loc în Consiliul Județean, fie, înfrânt din nou, se va retrage complet din viața politică.
  • Afrodita Brumar probabil nu va fi validată pentru că nu va putea aduce voturile pentru care i-a fost propus locul 4
[fbcomments]