Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au reținut un bărbat de 55 de ani, după ce acesta și-ar fi agresat fizic partenera, în urma unui scandal izbucnit pe fondul consumului de alcool.
Incidentul a avut loc pe 7 septembrie, în jurul orei 21:00, într-un imobil din Săcele, fiind semnalat printr-un apel la 112. La fața locului, echipajul de poliție a constatat că bărbatul se manifesta violent față de ceilalți membri ai familiei, provocându-le acestora o stare de temere.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un pericol iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile.
Totodată, a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie și amenințare, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Acesta urmează să fie prezentat în fața procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care va dispune măsurile legale necesare.
Polițiștii din Săcele continuă cercetările.