Lucrările de modernizare a locului de joacă de la Grădinița Nr. 4, corp A, din Săcele au fost finalizate, aducând un plus de siguranță și confort celor mici. Noul spațiu de joacă a fost dotat cu o pardoseală modernă din granule de cauciuc (covor de tartan), menită să ofere condiții optime de igienă, siguranță și confort pentru copii.
De asemenea, locul de joacă a fost echipat cu elemente noi, adaptate nevoilor copiilor și standardelor actuale. Acest proiect vine în completarea lucrărilor de modernizare și dotare a grădiniței, finalizate anul trecut, care contribuie la crearea unui mediu educațional sigur și atractiv pentru preșcolari.
„Investițiile în educație și sănătate sunt prioritare pentru administrația săceleană, iar aceste proiecte sunt doar câteva exemple din eforturile noastre de a susține dezvoltarea și bunăstarea comunității.”, a transmis primarul Virgil Popa.