Parcursul CSM Săcele în ediția 2025-2026 a Cupei României s-a încheiat miercuri, după înfrângerea suferită pe teren propriu, scor 1-3 (1-1), în fața formației ACS Mediaș, într-un meci contând pentru turul 2 al competiției.
Oaspeții au început mai bine partida disputată pe Stadionul Electroprecizia și au deschis scorul încă din minutul 9, prin Cristi Avram, care a finalizat o fază creată în urma unei lovituri libere executate de Răzvan Greu.
CSM Săcele a avut o reacție rapidă, iar în minutul 17, Adrian Enescu a restabilit egalitatea cu un șut deviat de la marginea careului, iar scorul a rămas neschimbat până la pauză.
Imediat după reluare, Raul Orlandea a readus Mediașul în avantaj (min. 49), profitând de o nesincronizare în apărarea săceleană. Pe final, echipa antrenată de Marian Cristescu a forțat egalarea, dar s-a descoperit în apărare, iar Orlandea a închis tabela în minutul 75, după un contraatac purtat de experimentatul Astafei.
🟥 Scor final: CSM Săcele 1 – 3 ACS Mediaș
🟨 Marcatori: Enescu (17) / Avram (9), Orlandea (49, 75)
Deși părăsește competiția, CSM Săcele poate privi cu încredere spre debutul în Liga 3, unde obiectivul principal rămâne consolidarea echipei la acest nivel.











































