Argumentul.ro : „Rody, de la Săcele la Sanatoriu”

În nenumărate rânduri, redacția Argumentul.ro a atras atenția asupra neregulilor ce se petreceau la Spitalul Municipal Săcele, drept pentru care aparent în urma acestor sesizări, primăria din localitate a solicitat un  amplu control în urma căruia, în baza neregulilor găsite, la sfârșitul lunii aprilie doamna manager Rodica Pîrvan (nume de cod: „Rody de la Săcele”) a fost eliberată din funcție.

Cu un „vibe” excelent și o casă de avocatură extraordinară, ŢĂRMURE & Asociații – prin asociații a nu se înțelege Judecător Ioana Țărmure!… – Rodica Pîrvan a cerut socoteala instituției condusă de către primarul Virgil Popa, în dosar nr. 1663/62/2025, dar a trebuit să rămână cu coada între picioare în doua rânduri. Prima dată în 23.06.2025 – Sentința 536/CA/2025: „[…] Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta Pîrvan Rodica în contradictoriu cu UAT Municipiul Săcele și cu Instituția Primarului Municipiului Săcele. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la comunicare”, iar a II-a oară în 22.08.2025 – Sentința 378/2025: „[…] Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Pîrvan Rodica împotriva sentinţei civile nr. 536/CA/23.06.2025. Definitivă.

În 28.07.2025, bazându-se pe vastele-i sale cunoștințe manageriale, cu aspirații titanice și la o a doua încercare, doamna încă manager, participa la concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Județean Brașov, acolo unde „Rody de la Săcele” a obținut cea mai mică notă, respectiv 6,10 puncte (puțin peste corijență). (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2537 )

După o a doua decepție profesională din acest an, lui „Rody de la Săcele” i s-a ridicat moralul odată cu apariția anunțului de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de Manager Persoană Fizică la Sanatoriul de Nevroze Predeal, acolo unde alături de doamna inginer Ofelia Ancuța Blănaru director interimar DSP Brașov / președinte al Consiliului de Administrație al Sanatoriului Nevroze Predeal și de doamna Viorica Mihaela Pandrea – manager al Spitalului Municipal din Făgăraș, onorabila doamnă Rodica Pîrvan a fost membru al comisiei de selecție a dosarelor din postura de „MANAGER” al Spitalului Municipal Săcele, în dauna faptului ca pe numele lui „Rody de la Săcele” existau deja o decizie de suspendare din funcție și două sentințe judecătorești dintre care una definitivă.

Sărind peste această gafă minoră, și având certitudinea că Pîrvan Rodica îndeplinea toate condițiile pentru a putea fi membru al comisiei, pe 25.08.2025 Rodica Pîrvan, Ofelia Blănaru și Mihaela Pandrea, argumentat și mai mult ca sigur din cauza incompetenței celor 4 candidați înscriși la concurs, nicidecum din cauza diverselor pretexte, au respins toate dosarele, lăsând ascunsa unitate Freud-iană fără manager.

Având în vedere faptul că niciun membru al redacției Argumentul.ro nu are aptitudini vizionare spre viitor, nu putem decât să presupunem că acesta a fost primul act al piesei de teatru intitulată „Rody, de la Săcele la Sanatoriu” și nici prin cap nu ne-ar trece faptul că la următorul concurs pentru ocuparea postului de Manager Persoana Fizica la Sanatoriul de Nevroze Predeal, reputabila doamnă Pîrvan va fi chiar unul dintre candidați… care va și câștiga concursul.

În epilog, mai putem spune că noi am mai văzut din astea și pe la alte spitale CFR, drept pentru care vom vedea dacă Nostradamus a avut din nou dreptate.

[fbcomments]