Vicele CJ Brașov și alți lideri ai PNL rămân sub control judiciar

Tribunalul Brașov a decis, în data de 23 decembrie 2025, menținerea măsurii controlului judiciar față de Șerban Todorică Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, dar și față de ceilalți inculpați din dosarul Compania Apa Brașov, persoane cu funcții de conducere și legături politice în PNL.

Potrivit încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, instanța a confirmat legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de DNA, respingând solicitările inculpaților de ridicare a interdicțiilor.

Lista inculpaților pentru care s-a menținut controlul judiciar

Instanța a decis menținerea controlului judiciar pentru următoarele persoane:

  • Șerban Todorică Constantin – vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov;
  • Cocoș Liviu – fost director interimar al Compania Apa Brașov SA;
  • Țop Ferghete Floriana Carmen – președinte al Consiliului de Administrație al Compania Apa Brașov SA;
  • Dragomir Liviu – reprezentant al ADI Apa Brașov în Consiliul de Administrație;
  • Burdușa Cătălin Tiberiu – expert independent în procedurile de selecție;
  • Suciu Mirela Marina – șef Serviciu Resurse Umane și secretar al Consiliului de Administrație al Compania Apa Brașov SA.

Toți cei enumerați sunt trimiși în judecată de DNA în dosarul privind presupuse fapte de corupție și de serviciu legate de conducerea Compania Apa Brașov.

Consiliul Județean Brașov rămâne fără vicepreședinte

În cazul lui Șerban Todorică Constantin, instanța a menținut explicit interdicția de a exercita funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, precum și accesul la sediul instituției.

Prin această decizie, Consiliul Județean Brașov rămâne fără vicepreședinte pentru cel puțin încă două luni, până la următoarea verificare a măsurii controlului judiciar.

PNL evită asumarea politică

Deși situația este clară din punct de vedere juridic, PNL Brașov nu a luat până în acest moment nicio decizie politică cu privire la funcțiile ocupate de inculpații trimiși în judecată.

Nu a fost anunțată suspendarea politică a acestora și nici desemnarea unei soluții pentru blocajul creat la nivelul Consiliului Județean.

Astfel, partidul aflat la conducerea CJ preferă tăcerea și amânarea, în locul unei asumări politice.

Interdicții clare stabilite de instanță

Pe durata controlului judiciar, inculpații:

  • nu pot părăsi România fără aprobarea instanței;
  • nu au voie să se deplaseze la sediile Compania Apa Brașov SA și, în unele cazuri, la Consiliul Județean Brașov și ADI Apa;
  • nu pot lua legătura cu ceilalți inculpați sau martori din dosar;
  • nu pot exercita funcțiile publice sau de conducere în exercitarea cărora ar fi fost comise faptele cercetate.

Instanța a atras atenția că încălcarea obligațiilor poate duce la arest la domiciliu sau arest preventiv.

Un dosar care apasă greu pe PNL Brașov

Menținerea controlului judiciar pentru mai mulți lideri și apropiați ai PNL confirmă gravitatea dosarului Compania Apa Brașov și pune o presiune tot mai mare pe conducerea politică a partidului din județ.

În timp ce prezumția de nevinovăție rămâne valabilă, efectele administrative și politice sunt deja vizibile, iar lipsa unei reacții oficiale din partea PNL riscă să adâncească criza de credibilitate.

[fbcomments]