Momente emoționante astăzi la Săcele, unde doamna HORVÁTH VILMA a fost sărbătorită cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani.
Primarul municipiului, Virgil Popa, a felicitat-o personal pe sărbătorită și, în numele municipalității, i-a înmânat o plachetă de onoare și un buchet de flori, în semn de respect și recunoștință pentru un secol de viață trăit cu demnitate.
Edilul a avut ocazia să asculte o parte din povestea impresionantă a doamnei HORVÁTH VILMA – o viață care a traversat generații, vremuri dificile și schimbări istorice majore, rămânând un exemplu de curaj, răbdare și înțelepciune.
„Îi transmit un călduros La mulți ani și multă sănătate!”, a declarat primarul.
Comunitatea din Săcele îi urează, la rândul ei, ani liniștiți și bucurii alături de cei dragi.












































