730.000 de elevi din România rămân fără burse, după ce Ministerul Educației a decis schimbarea criteriilor generale de acordare a burselor de merit pentru elevi.
Criteriile de acordare a bursei de merit au fost modificate peste noapte de ministrul liberal Cîmpeanu prin Ordinul din 4 ianuarie, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.5, în loc de 8.5, cum era anterior.
Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. De această măsură haotică a ministrului Cîmpeanu vor fi afectați sute de elevi din Săcele.
Prin modificarea pragului de acordare, de la 8,50 la 9,50, Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online.
Sistemul de învățământ din România trebuie să aibă coerență, continuitate, și să asigure elevilor confortul desfășurării actului de educație.