Sportivii de la Ryu Săcele, rezultate excelente la Cupa Prieteniei

Sportivii clubului Ryu Săcele au avut o evoluție foarte bună la prima ediție a Cupei Prieteniei la lupte libere, competiție dedicată copiilor și desfășurată la Brașov, unde au participat cluburi din întreaga țară.

La startul concursului s-au aliniat peste 150 de sportivi, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, reprezentând 14 cluburi, iar tinerii luptători din Săcele au reușit să obțină rezultate remarcabile, urcând de mai multe ori pe podium.

Astfel, Bujor Andrei și Urjan Eduard au obținut locul I, demonstrând determinare și un nivel foarte bun de pregătire. Crețu Eduard, Moldovan Raul și Pădurariu Matei s-au clasat pe locul II, în timp ce Olah David și Kiss Tamas au încheiat competiția pe locul III.

Competiția a avut o dublă semnificație, marcând atât prima ediție a Cupei Prieteniei, cât și inaugurarea Asociației Club Sportiv de Lupte Kronstadt, o nouă structură sportivă dedicată dezvoltării luptelor libere.

Prin aceste rezultate, Ryu Săcele confirmă munca depusă de sportivi și antrenori, dar și potențialul tinerilor luptători din municipiu, contribuind la promovarea sportului de performanță în rândul copiilor.

[fbcomments]