Sfântul Andrei, ocrotitorul României, este sărbătorit astăzi

Credincioșii din întreaga țară îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creștinătorul neamului românesc și ocrotitorul României.

Numele Andrei provine din grecescul Andreas, însemnând „viteaz” sau „bărbătesc”. Sărbătoarea sa este înscrisă în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran și anglican pe data de 30 noiembrie, iar în Scoția este marcată în mod tradițional la 9 mai, în amintirea primirii unor relicve ale sfântului.

„Cel dintâi chemat”

Sfântul Andrei este cunoscut drept primul apostol chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să vestească Evanghelia. Născut în Betsaida Galileii, pe malul Lacului Ghenizaret, el era fratele lui Simon Petru și, asemenea acestuia, pescar.

A fost martor la multe dintre minunile Mântuitorului, iar credința lui a rămas neclintită chiar și după Patimile și moartea Domnului. După Înviere și Pogorârea Sfântului Duh, Andrei a primit prin tragere la sorți misiunea de a predica în Scytia și în Asia Mică.

Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia, pe o cruce în formă de X – devenită ulterior cunoscută drept „Crucea Sfântului Andrei”. Se crede că martiriul său a avut loc în timpul uneia dintre persecuțiile împăraților Nero sau Dioclețian.

Moaștele Sfântului Andrei

Potrivit Sinaxarului, în anul 357, moaștele sale au fost mutate la Constantinopol, în Biserica Sfinților Apostoli, alături de cele ale Sfântului Luca Evanghelistul și ale Sfântului Timotei.

Tradiții și legende românești

Prezența Sfântului Andrei pe teritoriul actual al României este păstrată mai ales în tradiție, prin colinde, legende și obiceiuri populare.

Sfântul Andrei este numit adesea „Apostolul Lupilor”, deoarece, spune tradiția, le-a predicat geto-dacilor, al căror simbol era lupul. O legendă amintește că un lup ce ar fi apărat cetatea Sarmizegetusa l-ar fi condus pe Sfântul Andrei către o peșteră din Dobrogea.

Această peșteră, aflată la 4 kilometri de localitatea Ion Corvin, este cunoscută astăzi drept Peștera Sfântului Apostol Andrei. În anul 1944, ea a fost transformată în biserică, devenind unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Dobrogea.

[fbcomments]