Performanță extraordinară pentru tânărul săcelean Maxim Iacob, sportiv al clubului ACS Kids Tâmpa Brașov, care a strălucit la turneul internațional de badminton LiNing U17 Ljubljana International din Slovenia.
Maxim a reușit să cucerească trei medalii de aur, impunându-se la toate cele trei probe la care a participat: simplu, dublu și mixt. Două dintre titlurile de campion le-a obținut alături de colegii săi de club Victor Vizi și Amalia Vlad , într-o demonstrație de echilibru, spirit de echipă și talent.
Săceleanul Maxim Iacob confirmă încă o dată valoarea sa în badmintonul juvenil și aduce mândrie comunității din Săcele.












































