S-au finalizat lucrările de apă-canal pe 13 străzi din cartierul Baciu

În această săptămână, Primăria Municipiului Săcele a  finalizat lucrările de modernizare rețea apă potabilă și extindere canalizare menajeră pe 13 străzi din Cartierul Baciu : Canalului, Brazilor, Cloșca, Horea, Izvoarelor, Crișan, Caraiman, A.I.Cuza, Dealulului, De Mijloc, Cerbului,Verii și Vâlcele. Valoarea totală a celor 2 proiecte a fost de 23.930.360 lei , și s-au realizat 8123 m  rețea apă potabilă și 7589 m rețea canalizare menajeră . În urma acestei investiții s-au realizat 583 branșamente la rețeaua de apă și 573 branșamente la rețeaua de canalizare.

Lucrările de modernizare rețea apă și extindere canalizare menajeră pe cele 13 străzi din Cartierul Baciu sunt unele dintre cele mai mari lucrări de infrastructură care s-au desfășurat la Săcele în ultimii 20 de ani. Dacă pentru proiectul de modernizare rețea apă Primăria Săcele a primit finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Locală ( PNDL 2) în valoare de 8.755.205 lei, pentru extinderea canalizării menajare finanțarea a fost de la Bugetul Local.

“Faptul că aceste proiecte au un impact major asupra comunității săcelene i-a deranjat foarte tare pe liberalii săceleni. Începând cu anul 2018 și până acuma, în frunte cu Președintele PNL Brașov Adrian Veștea, consilierii locali ai PNL Săcele au vrut să blocheze aceste lucrări. În primă fază s-au împotrivit să accesăm o linie de finanțare rambursabilă pentru a demara lucrările pentru a realiza canalizarea menajeră. Apoi, când am decis să finanțăm lucrarea de canalizare menajeră cu bani de la Bugetul Local, la fiecare rectificare de buget liberalii săceleni s-au opus alocării de bani pentru acest proiect. Cu toată opoziția neînțeleasă a acestor liberali, am reușit să finalizăm aceste lucrări majore.

Lucrările de apă-canal sunt doar un prim pas, unul foarte important însă, în ceea ce privește aducerea orașului nostru, la nivelul de infrastructură, în secolul XXI.Anul viitor ne propuneam realizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea asfaltării străzilor pe care s-au realizat lucrări de apă-canal.” a precizat Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa.

De asemenea, tot în cartierul Baciu, Primăria Municipiului Săcele va continua în perioada următoare cu lucrările de modernizare rețea apă și extindere canalizare menajeră pe străzile Bereczki Anna, Carierei și Bunloc (bretelele).

[fbcomments]