Programul „Primul Ghiozdan” va continua și în acest an în Municipiul Săcele. În ședința de ieri a Consiliului Local, primarul Virgil Popa a inițiat proiectul de hotărâre prin care administrația locală va asigura, în mod gratuit, ghiozdane complet echipate pentru toți copiii săceleni care vor începe clasa I în anul școlar 2026–2027.
Potrivit proiectului, peste 380 de elevi vor beneficia de un ghiozdan dotat cu toate rechizitele necesare pentru începutul școlii: caiete, coperti, etichete, penar, stilou, creioane, set de geometrie, bloc de desen, acuarele, pensule, hârtie colorată, lipici, foarfecă și alte materiale școlare.
Programul are ca obiectiv sprijinirea familiilor și încurajarea actului educațional încă din prima zi de școală, contribuind totodată la reducerea cheltuielilor pe care părinții le au la începutul fiecărui an școlar.
„Primul Ghiozdan” este unul dintre programele sociale și educaționale derulate de Primăria Municipiului Săcele și continuă să ofere un sprijin concret copiilor care fac primul pas în sistemul de învățământ, reafirmând preocuparea administrației locale pentru investițiile în educație și în viitorul comunității.











































