Prin intermediul pr. Vasile Gasparovici, parohul bisericii ortodoxe cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Gârcini, 7.5 t de cartofi au început să fie distribuite tuturor persoanelor vulnerabile din Săcele prin intermediul Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Săcele.
De altfel, până astăzi Serviciul de Asistență Socială a distribuit un număr de 448 de pachete cu alimente donate de diferiți agenți economici: 290 de pachete persoanelor vulnerabile din cartierul Gârcini, iar 159 de pachete persoanelor din celelalte cartiere săcelene.