Orgoliul neînțeles dar previzibil al micuțului Sterpu

Într-o postare sponsorizată, Consilierul Județean Sterpu anunță cu surle și trâmbițe că la Săcele partidul său nu se va alia cu PSD. 

Lăsând deoparte rebeliunea contra partidului a micului politician din Brașov care păstrează buletin de Săcele doar în scop electoral, acest anunț nu reprezintă o surpriză pentru nimeni, în contextul în care liberalii conduși de Sterpu și cârmuiți de Cristian Popa nu au avut niciodată dorința de a colabora pe niciun proiect cu colegii din Consiliul Local. 

A primat întotdeauna interesul propriu și de camarilă în fața interesului cetățenilor care i-au trimis in Consiliul Local.

Liberalii au fost ghidați doar de ambiția de a pune mâna pe frâiele municipiului nostru și, implicit, pe bugetul săcelenilor cu scopul probabil de a-l jecmăni după modelul patentat de colegul său de partid la spitalele din dosarul „Șpagă COVID”. Pentru că, până la urmă, investițiile blocate însemnă nu numai motive de a arăta cu degetul din tribune, dar și excedent bugetar din care speră că se vor putea înfrupta în viitor. 

Numele candidatului liberal nu a fost făcut public, iar gura târgului vorbește, la cum se prezintă alianțele și discuțiile la nivel național, ca direcția spre aceasta potențială înfruptare să se schimbe în cazul lui Sterpu și să continue împreună cu amicul său Ludovic Orban. Deocamdată însă se mai poate juca la ambele capete, până se concretizează ce variantă îi va aduce capitalul politic cel mai mare.

 

[fbcomments]