Săriturile cu schiurile din România se află la unul dintre cele mai bune momente din istorie. Nu mai puțin de patru sportivi (3 din Săcele) s-au calificat pentru Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022, un adevărat record pentru România pentru o singură ediție. Antrenorul săcelean Florin Spulber le-a făcut caracterizarea pentru Eurosport.ro.
Daniela Haralambie, Andrei Feldorean, Daniel Cacina și Sorin Mitrofan sunt cei patru “vulturi” tricolori care au obținut biletele pentru Jocurile din China. Din păcate, ultimul nu a putut însă să părăsească țara, după ce a avut un rezultat pozitiv la Covid-19. Cum se explică această ascensiune a săriturilor din România?
“Reprezintă rezultatul unei strategii care a funcționat începând din 2007. Am început cu OMW, Move & Jump, apoi am continuat sub titulatura ‘Construim pentru Viitor’. Am pornit de la zero cu o echipă de copii, cu tot ce înseamnă know-how în sărituri cu schiurile, cu echipamente, cu metode de pregătire, etc. Iar aceste rezultate au venit oarecum firesc. Chiar dacă la prima vedere calificările par surprinzătoare, noi ne așteptam la ele. Și vor urma altele și mai bune“, a răspuns antrenorul coordonor al loturilor naționale, Florin Spulber pentru sursa citată.
SĂRITORII ROMÂN AU AVUT O REZISTENȚĂ DE FIER ÎN TOT PROCESUL LOR DE DEZVOLTARE
În momentul de față, săriturile din România beneficiază de un rulaj de aproximativ 100 de sportivi.
Ce au în mod special tricolorii prezenți în aceste zile la Jocurile Olimpice? “Au rezistat de-a lungul anilor la accidentările apărute, dar și la riscurile pe care le prezintă această disciplină. Au lucrat foarte mult pentru a ajunge la un nivel superior și cum spune și o vorbă, cei mai buni rezistă“, a venit replica lui Florentin Spulber.
Antrenorul a continuat: “Apoi, nu trebuie să omitem faptul că toți sunt sportivi foarte tineri, Dana are 24 de ani, Andrei – 21 ani, Daniel tocmai a terminat junioratul. De aici mai pot face minimum două cicluri olimpice. De aici ar trebui să fie mai ușor, dacă mențin ritmul de pregătire, dacă vor fi susținuți să concureze constant în întrecerile internaționale. Dacă începem alți 8 ani cu o nouă generație, atunci s-a lucrat degeaba până acum. Între timp a crescut și vârsta marilor performanțe, mai sunt doar excepții de sportivi care au performanțe la vârste foarte fragede. Nu se mai caută specializări timpurii, pentru că și benzina se terminămai repede. De asta a și crescut vârsta pentru marea performanță, 50% din sportivii de top au aproape sau au trecut de 30 de ani, priviți la Karl Geiger, Kamil Stoch. Așadar, avem niște sportivi talentați, cu perspective de a urca și mai mult pe viitor”.
În ceea ce privește așteptările pentru Beijing 2022, Florin Spulber a punctat: “Sunt rațional. Eu mă aștept să realizeze săritura lor maximă, așa cum spunem noi. Nu mă gândesc la o clasare anume. Dana este capabilă să facă și Top 10, Top 15, Top 20. Dacă reușește o săritură calitativă din punct de vedere tehnic, atunci lucrurile se pot lega mai ușor și pentru viitor, pentru că va căpăta și mai multă încredere. Băieții sunt și ei foarte motivați. Nu au experiență la acest nivel, dar au ocazia să o acumuleze acum, sper să realizeze niște sărituri pe care să le gestioneze pe viitor, în tentativa lor de a urca mai sus. Sunt niște copii deosebiși, toți sunt capabili de rezultate deosebite.”
Săritorii români vor intra în concursuri chiar sâmbătă, 5 februarie. Andrei Feldorean și Daniel Cacina vor avea concurs de calificare pe trambulina normală începând cu ora 08:20. Dana Haralambie va sări în prima manșă de la ora 12:45, iar dacă trece de ea, o vom urmări în runda finală de la ora 13:35.