Pacienții asigurați din Săcele și din localitățile învecinate pot beneficia de investigații de radiologie și imagistică medicală decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), la Spitalul Municipal Săcele.

Unitatea medicală anunță că, în prezent, există fonduri disponibile pentru efectuarea acestor investigații, în baza biletului de trimitere și cu respectarea condițiilor de decontare.

Printre serviciile disponibile se numără radiografii pentru diferite regiuni ale corpului, ecografii generale pentru abdomen și/sau pelvis, precum și investigații CT pentru craniu, regiunea gâtului, torace, abdomen și pelvis, inclusiv examinări cu substanță de contrast, acolo unde este indicat.

Pentru radiografii și ecografii este necesar bilet de trimitere eliberat de medicul de familie, în timp ce pentru examinările CT este necesară trimiterea de la medicul specialist.

Serviciile de radiologie și imagistică medicală sunt asigurate de Dr. Sorin Sârbu – medic primar, Dr. Denisa Mateescu – medic specialist și Dr. Cristian Ciofu – medic specialist.

Laboratorul de Tomografie Computerizată se află în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, la parterul clădirii Spitalului Municipal Săcele de pe strada Oituz nr. 54.

Pentru programări și informații suplimentare, pacienții pot suna la 0368.005.356, de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:00.

Investigațiile se efectuează conform unui program stabilit de unitatea medicală, în limita fondurilor disponibile și în baza documentelor medicale necesare.

[fbcomments]