(FOTO) Zăpada grea a rupt anumite tronsoane de la Tiroliana 7 Scări

Zăpada grea căzută la sfârșitul săptămânii trecute a cauzat pagube materiale și la Tiroliana 7 Scări. Datorită stratului mare de zăpadă, mai mulți copaci care susțineau tiroliana de la 7 Scări au cedat.

La această oră, Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele ( administratorul obiectivelor turistice Tiroliana și Canionul 7 Scări) a achiziționat servicii de igienizare a zonei, urmând să intervină pentru a înlătura copacii căzuți sau care prezintă pericol imediat ce vremea va permite. După ce se vor finaliza lucrările de igenizare a zonei, se vor remonta și tronsoanele Tirolianei care au fost doborâte de zăpada grea.