Primăria municipiului Săcele a avut luni, 26 august, un oaspete de seamă. Este vorba de Emil Constantinescu, președinte al României între anii 1996 – 2000. El a fost primit de primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, care a precizat că discuția cu fostul șef al Statului a fost una extrem de interesantă.
„Legătura sa cu Săcele adaugă o dimensiune specială întâlnirii, străbunicii domniei sale fiind născuți în orașul nostru. Este întotdeauna interesant să auzim poveștile despre rădăcinile familiilor și cum acestea se leagă de comunități”, a declarat primarul din Săcele.