Fonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Municipal Săcele

În vederea asigurării de servicii medicale de calitate, performante ale Spitalului Municipal Săcele, este necesară pe lângă o specializare continuă a cadrelor medicale și de o aparatură medicală de ultimă generație care împreună să conducă spre un act medical de calitate.

În acest sens, Primăria Municipiului Săcele și Spitalul Municipal Săcele întreprind demersuri la Ministerul Sănătății în vederea obținerii unei finanțări de 13.759.000 LEI, pentru dotarea cu aparatură medicală și echipamente a următoarelor specialități medicale: Gastroenterologie, Urologie, Orl, Cameră de Gardă, Laborator Radiologie-Imagistică, Balneo-Fizio-Kinetoterapie. Astfel, pentru ședința de astăzi a Consiliului Local Săcele am inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de principiu pentru cofinanțarea de 10% din bugetul local al Municipiului Săcele în vederea dotării cu aparatură și echipamente medicale a Spitalului Municipal Săcele.

Prin acest proiect ne propunem dotarea Spitalul Municipal Săcele cu următoarele echipamente:

  • RMN deschis cu container de amplasare complet dotat și echipat
  • Computer tomograf cu container de amplasare complet dotat și echipat
  • Aparat de radiologie digital cu grafie și scopie
  • Ecograf complet cu toate sondele
  • Defibrilator
  • Trusă endoscopie : videoendoscop, gastroscop, dodenoscop, nazofarigoscop
  • Sistem fibroscopie cu lampă frontală și scaun ORL
  • Trusă endoscopie joasă: cistoscop, ureterotom, sursa de luminat MBI, litotritor mecanic punch
  • Sistem PAX
  • Aparatură și echipamente medicale pentru balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare