O clădire semnificativă pentru orașul nostru este fosta casă a profesorului Nicolae Colceag de pe strada Oituz, personalitatea săceleană care a construit în anii `30 clădirea unde se află actualul Spital Municipal Săcele.
Astfel, în această perioadă a fost finalizată o nouă etapă de renovare a acestui imobil. S-au efectuat lucrări pentru modernizarea exteriorului clădirii și a gardului, urmând ca anul viitor să se intervină la interiorul clădirii.
În ultimii ani, administrația locală a acordat o atenție deosebită clădirilor emblematice ale orașului ce au fost lăsate de izbeliște, iar acest lucru se poate observa prin modernizarea Clubulului Elevilor, transformarea fostei “Ambasade franceze” în bloc de locuințe sociale sau modernizarea fostei remize de pompieri din Baciu