Directorul DSP Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, pusă sub control judiciar de DNA Brașov

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 octombrie 2025, față de Blănaru Ancuța-Ofelia, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov.

Aceasta este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de folosire, direct sau indirect, de informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obținerii de foloase necuvenite, pentru sine sau pentru alte persoane.

Potrivit procurorilor, în martie și octombrie 2025, Ancuța-Ofelia Blănaru ar fi divulgat reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov informații confidențiale despre controale ce urmau să fie efectuate de DSP Brașov, oferindu-le indicații pentru a se pregăti în avans.

În schimb, ar fi beneficiat de facilitarea unor internări, analize și investigații medicale gratuite pentru persoane apropiate.

Situația s-ar fi repetat în 6 octombrie 2025, când aceasta ar fi transmis informații similare unui reprezentant al Spitalului de Urgență pentru Copii Brașov, cu privire la o inspecție sanitară programată pentru ziua următoare.

Pe durata controlului judiciar, inculpata are obligația:

  • să se prezinte la DNA ori de câte ori este chemată,
  • să nu părăsească România fără acordul procurorilor,
  • să nu comunice cu persoanele implicate în dosar și
  • să nu își exercite funcția de director executiv al DSP Brașov sau vreo altă activitate în cadrul instituției.

Procurorii au atras atenția că, în cazul în care obligațiile impuse sunt încălcate cu rea-credință, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

DNA reamintește că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, care nu afectează prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană cercetată.

[fbcomments]