Dezvăluiri șocante la Spitalul Săcele: echipamente nefolosite și achiziții suspecte

Situație revoltătoare la Spitalul Municipal Săcele, unde un audit declanșat în aprilie 2025 a scos la iveală nereguli grave, tolerate și chiar generate de fosta manageră, Rodica Pîrvan. În cadrul unei intervenții în emisiunea Punct și de la Capăt, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a vorbit deschis despre abuzurile care au adus unitatea medicală în pragul colapsului administrativ

A fost un proiect de suflet pentru mine, dar am fost dezamăgit de ceea ce am descoperit recent. Este inadmisibil”, a declarat edilul.

Potrivit declarațiilor sale, auditul a scos la iveală angajări fictive, achiziții dubioase și un management defectuos al instituției. Printre faptele grave semnalate se numără inclusiv situații absurde, precum comercializarea de produse lactate în incinta spitalului, de către o cunoștință a fostului manager.

De-a lungul timpului, spitalul a beneficiat de finanțări importante din fonduri locale, de la Ministerul Sănătății și din fonduri europene. Cu toate acestea, echipamente medicale de milioane de lei zac nefolosite, unele depozitate pe holuri sau în beciuri, în cutii nedesfăcute. Mai grav, garanția acestora expiră înainte de a fi puse în funcțiune, din cauza lipsei de personal specializat sau a nepăsării fostei conduceri.

Un caz concret a fost menționat chiar de primar:

Avem un echipament de urologie de ultimă generație, cel mai modern din județul Brașov, care stă de doi ani nefolosit. A costat milioane de lei și nu este pus în funcțiune pentru că nu avem personal calificat. Nu putem să lăsăm lucrurile așa. Cineva va trebui să răspundă.”

Edilul a mai declarat că în trecut medici dornici să asigure linia de gardă la spital au fost alungați de fosta manageră, Rodica Pîrvan, care a fost recent demisă.

Trebuie să punem lucrurile în ordine la Spitalul Municipal Săcele. Aștept finalizarea auditului și voi lua măsurile necesare. Mă bucur că am demis-o pe Rodica Pîrvan, iar noua conducere va avea tot sprijinul meu”, a conchis Virgil Popa

[fbcomments]