Consilierul județean PSD Dragoș Lungu a depus oficial proiectul de hotărâre privind lansarea Programului Județean de Internship – „Tinerii Brașovului în Administrație”, un program dedicat studenților și tinerilor interesați de domeniul administrației publice.
Proiectul urmărește crearea unui cadru modern și transparent prin care tinerii din Brașov să poată efectua stagii de practică reală în cadrul Consiliului Județean . Programul include activități de mentorat, participare la proiecte publice, formare profesională și posibilitatea recunoașterii oficiale ca practică universitară, prin parteneriate cu instituțiile de învățământ superior.
„Tinerii trebuie să aibă șansa de a înțelege cum funcționează administrația și de a se implica în proiecte cu impact real în comunitate. Prin acest program, CJ Brașov devine o instituție mai deschisă, mai transparentă și mai apropiată de generația tânără”, a declarat Dragoș Lungu, inițiatorul proiectului.
Programul este gândit să se desfășoare anual, pe durata verii. Selectarea participanților se va face pe bază de CV, scrisoare de intenție și interviu, asigurându-se un proces transparent și meritocratic.
La finalul programului, participanții vor primi certificat oficial, scrisoare de recomandare și vor fi premiați în cadrul Galei „Tinerii Brașovului în Administrație”, organizată de Consiliul Județean.











































