Comunicat – Amenajări ale spațiilor din policlinica municipiului Săcele pentru noi servicii medicale

În policlinica municipiului Săcele din Aleea Episcop Popeea spațiile nou amenajate sunt în favoarea pacienților și s-au creat datorită creșterii adresabilității acestora, dar și a dotării Spitalului Municipal Sacele cu echipamente noi și moderne. Nu a fost afectat spațiul de așteptare al pacienților, deoarece căile de acces și culoarele care și până acum deserveau aceste activități, sunt neschimbate, iar circuitele funcționale și medicale sunt păstrate.

Municipalitatea a recurs la această reorganizare și reamenajare tocmai pentru că în anii anteriori, spațiile cu destinație medicală pentru toată comunitatea au fost vândute și au devenit individuale. O parte dintre cei care au devenit proprietari sunt destul de reticenți în a participa alături de Spitalul Municipal Sacele și de municipalitate la amenajarea, renovarea sau dezinfectarea spațiilor și/ sau la plata utilităților pentru spațiile comune.

Astfel, asigurăm toți pacienții noștri de siguranța actului medical și îi așteptăm cu încredere în accesarea noilor servicii medicale care se vor autoriza în aceste zone și nu numai (mamografie, baza de tratament pentru recuperare medicala și fiziokinetoterapie, colposcopie, endourologie).

Pentru noi, siguranță și sănătatea dumneavoastră contează!

Conform comunicat Spitalul Municipal Săcele

[fbcomments]