Ciprian Sterpu, pare că și-a găsit un nou rol: circar pe TikTok. Fost candidat la Primăria Municipiului Săcele, a reușit în 2024 să strângă peste 4.000 de voturi din partea săcelenilor, convingându-i că merită încrederea lor pentru o funcție importantă în administrația locală. Astăzi, însă, tot mai mulți se întreabă: pentru ce l-au votat, de fapt?

Deși ocupă în prezent o poziție oficială în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) – o structură cel puțin pe hârtie serioasă care ar trebui să vegheze la siguranța și ordinea publică în județ – micuțul Sterpu își ocupă multul timp liber publicând clipuri video în care se manifestă ridicol, excesiv teatral și lipsit de orice urmă de demnitate publică.

Pe rețeaua socială chinezească, fostul candidat, fost consilier județean și fost purtător de cuvânt al PNL Brașov apare în ipostaze penibile, exagerate, teatrale – comportamente care, în mod natural, ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea și chiar la stabilitatea sa.

Totul este și mai grav dacă ținem cont de faptul că funcția din ATOP presupune în mod normal echilibru, profesionalism și prestanță, iar imaginea publică a celor care o reprezintă ar trebui să reflecte aceste valori. În schimb, micuțul Sterpu pare preocupat mai degrabă să adune vizualizări în orice mod, decât să servească interesul public.

În spațiul politic local se vorbește tot mai des despre izolarea lui micuțului Sterpu din cercurile PNL Brașov. Gesturile sale repetate din online par să confirme această direcție.

În opinia redacției, este inacceptabil ca un reprezentant al unei autorități publice să se comporte astfel în spațiul virtual. ATOP nu e o glumă! Societatea civilă trebuie reprezentată de persoane responsabile, nu de actori amatori în căutare de validare online prin schimonoseli.

Ne întrebăm dacă cei 4.000 de votanți se simt păcăliți, amuzați sau jenați. Poate că unii au dat votul convinși prin mijloace mai puțin drepte, însă cu siguranță sunt persoane care au sperat că micuțul Sterpu poate fi un om serios, nu un personaj ce se remarcă prin „maimuțăreli liberale” în improvizații video.

[fbcomments]