Cererile pentru lemn de foc aferente anului 2026 se depun începând cu 8 ianuarie

Primăria Municipiului Săcele anunță că începând cu data de 8 ianuarie 2026, cetățenii pot depune cererile pentru achiziționarea lemnului de foc aferent anului 2026.

Solicitările se depun la Compartimentul Informații Cetățeni (CIC), în baza Regulamentului de acordare a materialului lemnos către populația Municipiului Săcele, aprobat de Consiliul Local.

Termen de depunere

Cererile pot fi depuse până la 31 martie 2026.

Documente necesare

Cererea, disponibilă atât la CIC, cât și pe site-ul municipiului www.municipiulsacele.ro, trebuie însoțită de:

  • copie după actul de identitate;
  • copie după o factură de utilități, emisă cu cel mult 3 luni înainte;
  • adeverință de coșerit, emisă cu maximum 2 ani înainte.

Criterii de eligibilitate

Pentru a putea beneficia de lemn de foc, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă domiciliul în Municipiul Săcele;
  • locuința pentru care se solicită lemnul să fie casă sau apartament prevăzut cu coș de fum;
  • să nu beneficieze în același an de ajutoare pentru încălzire (gaz, electricitate sau material lemnos);
  • să facă dovada locuirii la adresa menționată printr-o factură de utilități;
  • la adresa indicată să existe clădire dată în folosință;
  • să nu figureze cu restanțe la Serviciul de Taxe și Impozite.
[fbcomments]