Un bărbat în vârstă de 44 de ani din municipiul Săcele a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat fizic partenera, o femeie de 47 de ani, într-un incident petrecut în spațiul public.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele s-au sesizat din oficiu în urma unei informații potrivit căreia o femeie ar fi fost agresată de partenerul său, incidentul fiind observat și semnalat de o persoană aflată în zonă.

În urma verificărilor efectuate cu operativitate, oamenii legii au identificat atât victima, cât și presupusul agresor. Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 27 iunie, în jurul orei 23:00, femeia ar fi fost lovită de partenerul său pe fondul geloziei și al consumului de alcool.

Polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru integritatea fizică și libertatea victimei, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

Totodată, în cadrul dosarului penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanții Poliției reamintesc că intervenția în cazurile de violență în familie are ca principal obiectiv protejarea victimelor și prevenirea repetării actelor de violență. De asemenea, potrivit legislației în vigoare, în anumite situații de violență domestică, retragerea plângerii de către victimă nu înlătură răspunderea penală a agresorului, cercetările putând continua din oficiu.

[fbcomments]