Astăzi începe procesul împotriva mafiei din Sănătate

La aproape un an de zile după ce au făcut cunoștiință cu Centrul de Arest Preventiv Brașov, astăzi inculpații din dosarul “Șpagă în Spitalele Covid din Brașov” au prima înfățișare la Tribunalul Brașov. Aceștia sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție de către Procurorii DNA Brașov.

Inculpații trimiși în judecată de către Procurorii DNA Brașov sunt : Popa Marius Cristian ( consilier local PNL Săcele și fost Președinte interimar al PNL Săcele), Andrei Kadas ( fost președinte PNL Săcele), Ionescu Delia Ramona ( fost manager Spitalul de Boli Infecțioase), Nedelea Gheorghe (referent achiziții Spitalul de Boli Infecțioase), și Doru Bertea (om de afaceri). Valoarea prejudiciului se ridică la peste 1.000.000 lei.

Context

  1. În perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, suspectul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul suspectului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra funcționarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
    Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri, ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice, un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).
    Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.
    Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecților Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela și Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.
    În contextul menționat mai sus, procurorii anticorupție au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.
    Cu această ocazie, după ce suspectul Mirică Emanoil, în calitatea menționată mai sus, a aflat cu exactitate, în modalitatea descrisă anterior, aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză.
    Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a își folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice).
[fbcomments]