Ample acțiuni de ecologizare în Gârcini

Odată cu demararea campaniei ”CURĂȚENIA DE PRIMĂVARĂ 2025” au fost întreprinse, din nou, acțiuni de ecologizare pe strada Barajului din cartierul Gârcin, zona cuprinsă între cantonul silvic V. Dreasă și fosta pepinieră.

Topirea zăpezii a scos la iveală nesimțirea unor locuitori din cartierul Gârcin și nu numai, care aruncă în zona menționată deșeuri municipale ( amestecuri de gunoi de grajd, moloz, material vegetal, plasticuri diverse, resturi din demolări, deșeuri textile provenind de la diverși ”binevoitori” care aduc în cartierul Gârcin tot ce nu este vandabil ).

Fiind intrarea/ieșirea din municipiul Săcele spre/dinspre Cheia, zonă intens circulată ca alternativă la DN1, deșeurile municipale de tot felul aruncate alandala pe zonele verzi și prin toate râpele (desi există containere și remorci de colectare în zonă) conduc la deteriorarea imaginii localității noastre prin prisma celor care observă aceste aspecte și nu au cunoștință de eforturile intreprinse de autorități pentru stoparea acestui flagel și nici de totala lipsă de respect a unora din cartierul Gărcin. Care cetățeni, dealtfel, foarte vocali, în orice împrejurare, cred că au numai drepturi, uitând, de fapt, că au și obligații !!

Cât să mai suportăm nesimțirea acestora ?

Primăria Municipiului Săcele face eforturi considerabile pentru a avea un oraș cât mai curat, este evident că nu este suficient fără implicarea cetățenilor . Sume importante se cheltuiesc pe acțiuni de ecologizare, în cartierul Gârcini, cunoscut drept noul fief liberal de la Săcele.

Pentru că au fost profund impresionați la buzunar pentru a aprecia valorile liberalismului săcelean, locuitorii din cartierul Gârcini și-au trimis doi reprezentanți să îi reprezinte în Consiliul Local Săcele.

Iar cum un consilier ar trebui să se implice în probleme comunității, să-i educe și  să-i responsabilizeze pe cetățenii care duc în derizoriu orice efort al administrație săcelene, din păcate acest lucru nu se întâmplă.

Aceste acțiuni de ecologizare implică niște costuri foarte mari pentru administrația locală. Dacă acești bani, de ordinul sutelor de mii, nu ar fi fost risipiți pe acțiuni de ecologizare, cu siguranță aceștia ar fi fost redirecționați către proiecte de infrastructură sau educație.

Doar la această acțiune, au fost colectați peste 250 saci de 240 l, 2 containere de 8 mc și o remorcă de 15 mc, însumând cca. 80 mc de deșeuri municipale amestecate

[fbcomments]