Amenzi și controale la Săcele: poliția a intervenit în Gârcini și Electro-Precizia

Polițiștii din Săcele au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, o serie de acțiuni menite să prevină și să combată faptele antisociale, să mențină ordinea și liniștea publică, dar și să crească siguranța rutieră în municipiu.

Controale în Gârcini și Electro-Precizia

Activitățile s-au concentrat în special în cartierele Gârcini și Electro-Precizia, unde oamenii legii au vizat sancționarea comportamentelor antisociale, precum cerșetoria, dar și identificarea persoanelor care tulbură ordinea publică. Totodată, polițiștii au urmărit respectarea legislației rutiere și combaterea transportului ilegal de material lemnos.

La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, împreună cu cei ai Biroului Rutier. În urma controalelor, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost verificate aproape 40 de autovehicule.

28 de sancțiuni contravenționale

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au vizat abateri de la regimul circulației rutiere, dar și încălcări ale normelor de conviețuire socială.

Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, astfel de acțiuni au loc constant la nivelul județului și au un caracter preponderent preventiv, fiind parte din strategia instituției de a asigura un climat de siguranță și respectarea legislației în vigoare.

[fbcomments]