Acțiunea de reactualizare a evidențelor contractelor de salubritate se prelungește până pe 29 aprilie

La jumătatea lunii martie a.c. Primăria municipiului Săcele a demarat o acțiune de reactualizare a evidențelor contractelor de salubritate încheiate de  către locuitorii municipiului cu operatorul de salubritate desemnat, S.C. CIBIN S.R.L.

În acest sens, persoanelor/familiilor care nu aveau încheiate contracte de salubritate sau la care numărul de persoane cu contract era mai mic decât cel prezentat în evidența populației pusă la dispoziție de instituțiile abilitate ale statului, le-a fost transmisă, în cutia poștală, o notificare cu rugămintea de a remedia aceste situații până la data de 30.03.2021. Aceasta și ținând cont că la nivelul municipiului Săcele sunt încheiate contracte de salubritate pentru un număr de cca 15.000 persoane la o populație de cca 36.000 de locuitori, prevederile legale în vigoare precizând obligativitatea tuturor utilizatorilor de a încheia contracte de salubritate cu operatorul desemnat în aria de delegare. Această situație a apărut și datorită lipsei de reacție a vechilor administrații care nu au întreprins nimic pentru rezolvarea acestei probleme.

Modalitatea de taxare/persoană/lunar a fost aprobată de către Consiliul Local Săcele în 2014, odată cu încheierea contractului de concesiune a serviciului de salubritate. Ceea ce își doresc acum autoritățile locale este implementarea, prin încheierea unui nou contract de concesiune , contract ce va fi atribuit în urma unei proceduri de licitație aflată în curs, a principiului “ plătește cât arunci “.

Ținând cont de contextul epidemiologic actual și de disponibilitatea cetățenilor, anunțăm pe această cale prelungirea termenului pentru remedierea situațiilor prezentate anterior până la data de 29.04.2021.

Totodată le mulțumim săcelenilor care până în prezent au înțeles demersul nostru și și-au reactualizat situația privind contractele de salubritate.