Acțiune de amploare a polițiștilor în Brașov și Săcele. Peste 1.000 de persoane legitimate și sancțiuni de peste 40.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Brașov – respectiv Secțiile 1-5 Poliție, Biroul de Investigații Criminale, Biroul pentru Centrul Universitar, Poliția Stațiunii Poiana Brașov și Secția de Poliție Rurală Feldioara – au desfășurat o amplă acțiune, organizată în mai multe intervale orare.

Activitățile au fost derulate în colaborare cu polițiști din cadrul Poliția Municipiului Săcele, ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov și ai Serviciului Criminalistic.

Acțiunea s-a desfășurat atât în municipiile Brașov și Săcele, cât și în mediul rural, pe raza de competență a Secției de Poliție Feldioara.

Prevenirea infracțiunilor și siguranța rutieră – principalele obiective

Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, scopul acțiunii a fost dublu: prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma controalelor:

  • Au fost legitimate peste 1.000 de persoane;
  • Au fost verificate aproape 700 de autovehicule;
  • Au fost efectuate peste 250 de testări cu aparatul alcooltest;
  • Au fost reținute 4 permise de conducere;
  • Au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

112 sancțiuni aplicate

Pentru încălcarea normelor legale, polițiștii au aplicat 112 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei.

Dintre acestea:

  • 96 au vizat abateri la regimul rutier;
  • 4 au fost pentru încălcarea normelor de ordine publică;
  • 12 au fost aplicate pentru alte încălcări ale legislației în vigoare.

Bărbat reținut pentru furt

În cadrul acțiunii au fost identificate și două persoane de interes polițienesc, bănuite de săvârșirea unor fapte penale.

Pentru una dintre acestea – un bărbat în vârstă de 47 de ani – a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta este bănuit că, în data de 10 februarie a.c., în timp ce se afla într-o unitate comercială din municipiul Brașov, ar fi sustras suma de 21.000 de lei din buzunarul unei geci purtate de persoana vătămată.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiu și în zonele limitrofe.

[fbcomments]