În această săptămână, primarul Virgil Popa, a semnat certificatul de urbanism privind “Reabilitare și modernizare DJ102I, Valea Doftanei – Săcele, tronsonul 2 între km 50 (limită jud. Prahova) și km 63, în lungime totală de 12435, 70 m”, solicitat de către proiectantul SC Grafic Trends SRL.
Drumul județean Săcele – Valea Doftanei va avea o lungime de 25.63 km, iar valoarea investiției se ridică la peste 400 milioane lei.
“Salut decizia Guvernului României de a moderniza acest drum județean, investiție care va ajuta la dezvoltarea economică și turistică a Municipiului Săcele.
Totodată, prin modernizarea acestui drum valorile de trafic vor crește semnificat în orașul nostru, iar în acest sens am demarat discuții cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și cu reprezentanții DRDP Brașov în vederea realizării unei noi centuri ocolitoare a Municipiului Săcele.” a precizat edilul municipiului Săcele, Virgil Popa.