Virgil Popa : Sănătatea este pe primul loc!

146

Având în vedere declanșarea Stării de Urgență pe teritoriul României, cât și probabilitatea să intrăm în scenariul 4 privind măsurile de prevenire a infecției cu virusul Covid 19, este foarte important ca noi, administrația locală, să alocăm sumele necesare pentru dotarea corespunzătoare a Spitalului Municipal Săcele.

Astfel, voi propune Consiliului Local Săcele un set de măsuri pentru a reloca anumite sume de bani pentru a asigura dotarea Spitalului Municipal Săcele după cum urmează :

– Suma de 209.500 lei prevăzută inițial pentru acordarea voucherelor de vacanță pentru toți angajații Primăriei;
– Suma de 200.000 lei prevăzută inițial pentru Bugetarea Participativă;
– Suma de 450.000 lei prevăzută inițial pentru Finanțările Nerambursabile;

Pe lângă măsurile prezentate mai sus vom analiza și alte capitole bugetare pentru a asigura dotarea Spitalului Muncipal Săcele privind prevenirea răspândirii și combaterii virusului COVID-19.

Știu că prin aceste măsuri se vor crea anumite nemulțumiri, însă este foarte important ca în aceste momente de criză să dăm dovadă de unitate și solidaritate. Pentru administrația locală sănătatea săcelenilor este și va fi mereu pe primul loc!” – a precizat primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa.

Comments