Virgil Popa: „Postul de poliție din Gârcini trebuie reînființat”

186

Problemele din cartierul săcelean Gârcini nu sunt noi, zona fiind renumită pentru comportamentul locuitorilor. Dar, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, incidente violente precum cele de duminică nu s-au mai produs de mulți ani. „În cartierul Gârcini este un conflict mai vechi între două familii, dar violența extremă de duminică m-a șocat. În acest incident au fost implicați 30 -40 de oameni, dintr-un număr de aproximativ 6.000 locuitori, câți sunt în Gârcini”, a precizat primarul Virgil Popa pentru bzb.ro.

După incidentul de duminică, Virgil Popa spune că nu au mai fost înregistrate incidente, dar consideră că, pentru ca situația să fie gestionată cât mai eficient în perioada următoare, va fi nevoie de reînființarea postului de poliție din Gârcini. „Fiind o zonă sensibilă, în acest cartier exista în urmă cu mulți ani un post al Poliției Naționale, dar a fost desființat. Eu voi trimite o adresă către Inspectoratul de Poliție a Județului Brașov, dar și către Ministerul Afacerilor Interne, prin care voi solicita reînființarea acestui post de poliție, pentru ca această comunitate să fie supravegheată mai eficient”, a argumentat edilul.

Totodată, el afirmat că în ultima perioadă s-au întors din străinătate în Gârcini în jur de 50 de persoane.

Comments