Virgil Popa: De ce candidez pentru un nou mandat de primar ?

155

După cum știți, în primul mandat mi-am asumat să punem lucrurile în ordine la Săcele. A pune lucrurile în ordine a constat în a aduce ordinea, corectitudinea și legalitatea în administrația săceleană. Pentru al doilea mandat am responsabilitatea de a continua proiectele majore pe care le-am început pentru săceleni.

Spitalul Municipal Săcele și Policlinica trebuie să se dezvolte în continuare pentru a oferi servicii medicale cât mai complexe. Trebuiesc continuate lucrările la rețeaua stradală de apă potabilă, canalizare, introducerea rețelelor electrice subteran și asfaltarea străzilor. Transportul în comun trebuie modernizat în continuare.Trebuiesc continuate lucrările de investiții în unitățile școlare și deschiderea celor două creșe.

Candidez pentru un nou mandat de Primar deoarece mă simt RECUNOSCĂTOR săceleanilor care mi-au acordat încrederea și mi-au permis să ajung să îi reprezint din funcția cea mai înaltă. În același timp mă simt OBLIGAT față de toți cei care au încredere în mine să continui proiectele pentru comunitatea săceleană.

Îmi doresc să fiu în continuare APROAPE DE SĂCELENI cu toată onestitatea, priceperea și puterea mea de muncă !

Vă mulțumesc !

Primarul Municipiului Săcele
Virgil POPA

Comments