Primăria Săcele a rezolvat măsurile recomandate de Curtea de Conturi

73

În urma auditului efectuat la începutul acestui an de Curtea de Conturi asupra situației financiare a UAT Săcele la data de 31.12.2019 s-au dispus 11 măsuri pe care Curtea de Conturi le-a apreciat ca fiind necesare pentru a elimina deficiențele constatate.

La data de 30.06.2020 Primăria Municipiului Săcele a depus la Curtea de Conturi documentul prin care a rezolvat cele 11 măsuri recomandate pentru a remedia deficiențele constatate.

Precizăm că prin decizia nr.7/23.03.2020, Curtea de Conturi  Brașov nu a constatat prejudicii materiale aduse bugetului local.

Se pare că la Săcele a aparut și un  mic “specialist” în persoana șomerului liberal Ciprian Sterpu, care “apreciază” măsurile Curții de Conturi doar în scopul de a-i dezinforma și manipula pe săceleni.

Cu toții știm că șomerului Sterpu nu-i pasă de Săcele din moment ce a ales să locuiască în Municipiul Brașov. Dacă tot se vrea formator de opinie, ar fi trebuit să le amintească săcelenilor dezastru constatat de Curtea de Conturi din perioada administrației liberale de tristă amintire, Radu Nistor.

Prin decizia nr. 87/27.10.2014, în urma controlului efectuat în 2014, Curtea de Conturi a găsit la Primăria Săcele nu mai puțin de 28 de abateri, dintre care 21 de abateri care au prejudicat Bugetul Local . Abateri foarte grave de la legalitate, plăți fără bază legală din Bugetul Local de ordinul milioanelor. Cam așa a arătat dezastrul lăsat de administrația liberală la Săcele. De ce să uităm așa repede ?

Comments