Manipularea nu este adevărata inconștiență criminală ?

65

În goana după senzațional și de a crea o stare de tensiune în rândul săcelenilor, fițuica Săceleanul.ro patronată de consilierul local PNL Ciprian Sterpu, lansează un titlu mai mult decât tendențios prin care acuză administrația săceleană de “ inconștiență criminală”, referindu-se la eficientizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele.

Poate că un act de inconștiență ar fi fost dacă Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele ar fi fost desființat. Eficientizarea unui Serviciu din cadrul administrației locale nu înseamnă inconștiență. Dacă atotștiutorul Sterpu s-ar fi documentat puțin, ar fi știut că administrația săceleană ar fi putut, conform legii, să desființeze Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele pentru că se află la o distanță mai mică de 20 km față de localitatea unde funcționează  subunități din cadrul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență (ISU). Deci unde este inconștiență criminală, domnule consilier Sterpu ? Dacă eficientizarea este inconștiență criminală, atunci închiderea Spitalului Municipal Săcele de către colegii PNL-istului Sterpu cum o putem numi? Condamnare la moarte?

Prin urmare, pentru fireasca informare corectă amintim următoarele. Serviciul pentru Situații de Urgență a efectuat în anul 2016 un număr de 43 de intervenții, în 2017 – 55 de intervenții, în 2018 – 67 de intervenții, iar în 2019 (până la 1 septembrie) – 44 de intervenții. Incasările administrației din taxa PSI au fost în anii 2016-2018, în jur de 75.000 lei/an, iar anul acesta 89.627 lei/până la 1 septembrie. Cheltuielile cu Serviciul pentru Servicii de Urgență au fost următoarele: 2016 – 500.780 lei, 2017 – 704.744 lei, 2018 – 804.803 lei, 2019 (până la 1 septembrie) – 699.639 (la finalul anului suma va fi mai mare de 1.000.000 lei). Sumele nu includ Compartimentul Salvamont, care face parte din acest Serviciu. Serviciul va fi deservit în continuare de 14 persoane, suficient dacă ținem cont de numărul de intervenții anuale.” se precizează în comunicatul emis de Primăria Municipiului Săcele. Așa cum reiese și din comunicatul emis de Primăria Săcele, analiza cost-beneficiu pentru Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele impunea o eficientizare a acestui serviciu.

După ce s-a făcut de râs și în privința Cantinei Sociale, poate că consilierul local PNL Ciprian Sterpu ar fi trebuit să ceară informații suplimentare în privința Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele înainte de a lansa diverse manipulări. Dar cum să înțeleagă PNL-istul Sterpu ceea ce însemnă eficientizarea actului administrativ când toată viața lui a condus o firmă cu un singur angajat. Și acela fiind el însuși.

Comments