Liga 4: FRF a aprobat protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator

53

Precizia-Corona-Colţea luptă pentru baraj
În Liga a 4-a Braşov, trei echipe luptă pentru locul care duce la barajul de promovare. Lider până la „îngheţarea” sezonului, Precizia Săcele are 43 de puncte se va duela pe rând cu CSM Corona Braşov (42) şi cu Colţea 1920 Braşov (40). Sâmbătă, 18 iulie (ora 17.30) se vor întâlni Corona şi Colţea, miercuri, 22 iulie (ora 17.30) se va juca Precizia-Corona, iar sâmbătă, 25 iulie (ora 17.30) „triunghiularul” va fi încheiat de Colţea-Precizia.

Comitetul de Urgență FRF a aprobat ieri protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator cu scopul, în primul rând, ca Asociațiile Județene de Fotbal să-și poată stabilit campioana din Liga 4 în cazul în care a decis desfășurarea unor meciuri decisive. Totodată, aceste campioane vor participa la barajul de promovare în Liga 3, cele trei jocuri urmând a se desfășura la începutul lunii august, în zilele de 1, 5 și 9. Și aceste partide aparțin de fotbalul amator.

Ce prevede protocolul medical

Testarea RT-PCR a echipelor (jucători, staff tehnic, medical și de suport) se va face înainte de începerea antrenamentelor în grup lărgit (sau cu toată echipa), dar nu mai târziu de 10 zile înainte de primul meci, și cu 3 zile înainte de primul meci.

În situația în care competiția se va întinde pe o perioadă mai lungă, testările acestora se vor repeta la fiecare 14 zile. Pentru echipele unde au existat cazuri pozitive, repetarea testării RT-PCR se va face la un interval de 7 zile (până la finalizarea competiției/sezonului actual). Arbitrii, observatorii de joc și ofițerii de control doping vor fi testați cu 2-3 zile înainte de meci (dacă nu se vor folosi cei din celelalte competiții aflați în schema de testare), dar nu mai frecvent de 7 zile. Echipele vor trimite la AJF/AMFB, în preziua meciului, un tabel cu componenții clubului care au fost testați RT-PCR pentru COVID-19 (jucători, antrenori etc.), data testării, rezultatul testării, tabel asumat de conducerea clubului. Pentru jocurile contând pentru faza județeană a Cupei României sau pentru desemnarea echipei care participă la baraj, rezultatele testelor trebuie să fie trimise la AJF/AMFB.
Vor fi instalate aparate cu soluție dezinfectantă pentru mâini în autocarele echipelor, vestiare și pe tunelul de acces către terenul de joc.
În zona vestiarelor va fi desemnată o persoană care se va ocupa de dezinfectarea spațiilor comune atinse cu mâinile.
Persoanele implicate în organizarea meciului la stadion (inclusiv presa) vor trece prin filtru epidemiologic (chestionar, termometrizare) înainte de a pătrunde pe stadion. Sunt exceptate delegațiile celor două echipe (jucători, staff tehnic).
Acest filtru va fi realizat de echipajul medical prezent la stadion pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Este interzisă permiterea accesului în incinta stadionului a persoanelor care în urma efectuării triajului epidemiologic sunt depistate cu o temperatura de peste 37,3 C.
Intrarea în zona vestiarelor nu va fi permisă decât pentru cei ce dețin documente de acces (badge-uri) eliberate de clubul organizator sau care sunt trecuți în tabele completate de fiecare club în parte și predate delegatului de joc cu 60 minute înainte de începerea acestuia. Nicio persoană din afara listei nu va avea acces la stadion.
Echipele vor ajunge la stadion la ore diferite astfel: echipa gazda cu 75 de minute înaintea începerii jocului iar echipa oaspete cu 90 de minute înaintea orei de start a jocului.
Arbitrii vor călători separat la meci, se vor schimba pe rând în vestiar .
La intrarea în clădirea vestiarelor atât componenții celor două delegații, cât și brigada de arbitri sau delegatul, își vor dezinfecta mâinile cu soluții speciale puse la dispoziție de clubul organizator.
În vestiar, la ajungerea la stadion, vor intra doar jucătorii titulari. Jucătorii de rezervă vor merge direct pe suprafața de joc sau la propriile bănci de rezerve unde vor sta până la ieșirea jucătorilor titulari la încălzire.
Nu sunt recomandate ședințele tehnico-tactice în vestiar decât dacă acestea sunt strict necesare.
Se recomandă folosirea dușurilor, la sfârșitul jocurilor, în grupuri mici, păstrându-se distanța de 2 metri între persoane
Jucătorii nu vor mai da mâna cu adversarii și arbitrii ca parte a protocolului premergător startului partidelor.
Ieșirea de la vestiare a echipelor și brigăzii de arbitri, pentru începerea jocului, nu se va face în același timp și prin urmare nu va avea loc salutul comun către public.
Jucătorilor le este recomandat să își dezinfecteze mâinile atât la intrarea pe teren cât și la ieșirea de pe acesta.
Staff-ul medical și brancardierii prezenți în incinta terenului de joc vor purta echipamente de protecție pe toată durata evenimentului (măști, mănuși).
Toate persoanele vor purta mască de protecție (exceptați sunt cei doi tehnicieni care dau indicații).
Prezentele norme reprezintă măsurile minime impuse a fi adoptate și respectate de către AJF/AMFB și structurile sportive afiliate la acestea în vederea reluării competițiilor.
În situația apariției unor persoane testate pozitiv COVID-19, răspunderea aparține în totalitate structurilor sportive participante la competiții.

Comments