În plină pandemie compania săceleană LeFruMarin a înregistrat o creștere a vânzărilor la export

327

Compania LeFruMarin din Săcele, care produce mezeluri în două fabrici din judeţul Braşov, având peste 200 de angajaţi, a înregistrat o creştere de 14% vânzărilor în luna martie a anului curent, comparativ cu martie 2019, în contextul pandemiei de COVID-19. Totodată, cererea pentru ex­porturi a crescut în această perioadă.

„La începutul lunii martie am avut câteva zile cu o creş­tere serioasă a vânză­rilor, dar s-a temperat în a doua ju­mătate a lunii, odată cu re­stricţiile de circulaţie impuse populaţiei, astfel că în cursul lunii martie vânzările au fost cu 14% mai mari decât în martie 2019. Am pierdut clienţi impor­tanţi din sectorul HoReCa, dar au fost, pe moment, supliniţi de o creştere neaşteptată a vân­zărilor la export“, a spus Codruţ Brânză, administrator special al companiei LeFruMarin pentru Ziarul Financiar.

„Având în vedere situaţia actuală cu declanşarea pandemiei de COVID-19, dar şi situaţia mai ve­che privind pesta porcină africană, ale cărei efecte continuă – preţul cărnii este mai mare cu 30%, iar unele ferme închise şi România este dependentă de importurile de carne -, am luat măsuri care să reducă impactul negativ al acestor fenomene şi să menţină activitatea stabilă şi continuă a companiei, astfel încât cei peste 200 de angajaţi să aibă asigurat locul de muncă“, explică Codruţ Brânză.

Compania, aflată în prezent în insolvenţă, şi-a început activitatea în 1991 prin deschiderea unui magazin cu preparate din carne în oraşul Braşov, iar în 1997 a deschis prima fabrică de mezeluri şi în 2000 şi-a făcut propriul abator în localitatea Micloşoara, judeţul Covasna. În 2001 a început să distribuie produsele în 24 de judeţe din ţară, iar în 2009 a depăşit graniţele României, ducând pro­dusele în ţări precum Grecia, Italia, Spania, Franţa sau Belgia.

În prezent, producătorul de mezeluri LeFruMarin are în portofoliu peste 250 de produse din carne, precum şunci, produse crud-us­cate, tobe, afumături, salamuri, cârnaţi, crenvurşti sau parizer, comercializate sub brandurile LeFruMarin, De Casa şi Bon Gusto prin inter­mediul a peste 1.000 de comercianţi şi unităţi tip HoReCa din 22 de judeţe din România, dar şi prin cele 13 magazine proprii deschise judeţele Braşov şi Sibiu şi din oraşul Bucureşti. De asemenea, 20% din producţie este exportată în 12 state membre ale Uniunii Europene.

Comments