Dunca: „PSD propune un plan de relansare economică, liberalii trebuie doar să îl aplice”

57

Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a declarat că social democraţii au pregătit un plan de relansare economică cu 28 de măsuri vitale pentru relansarea economiei, nemulţumiţi de faptul că premierul Orban şi preşedintele Iohannis vorbesc despre măsuri de austeritate. Setul de măsuri economice al PSD este realizat după consultarea specialiştilor şi a reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor din sectoarele puternic afectate de actuala pandemie.

„PSD a pregătit un plan, la cheie, de 28 de măsuri cu impact pe termen scurt şi mediu pentru relansarea economiei. Implementarea acestor măsuri poate fi realizată cu o finanţare de 50% din fonduri bugetare şi 50% din fonduri europene ceea ce ar reprezenta mai puţin de 8% din PIB. Conducerea partidului a discutat în ultima perioadă cu toţi reprezentanţii domeniilor afectate de coronavirus şi cu specialişti care au contribuit la concluziile acestui plan”, a declarat Marius Dunca.

Plan de relansare bazat pe 4 obiective Preşedintele PSD Braşov a menţionat faptul că planul de relansare economică are 4 obiective principale:

Menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei;

Repornirea economiei;

Protejarea locurilor de muncă;

Acordarea de stimuli economici pentru mediul de afaceri.

Preşedintele PSD Braşov subliniază faptul că în acest moment România nu mai are nevoie de răfuieli politice, ci de măsuri concrete care să îi protejeze pe cetăţeni. „Am văzut că Iohannis şi Orban dacă nu prezintă obsesii legate de PSD vorbesc de austeritate sau de alegeri. Eu cred că cine vorbeşte acum despre aceste subiecte greşeşte major. În contextul actual nu mai putem fi într-o competitive, ci trebuie mai degrabă să ne unim forţele pentru a relansa economia. Liberalii încarcă agenda publică cu teme false pentru că sunt desprinşi de realitatea pe care fiecare român o trăieşte acum şi pentru că nu au un plan concret. Oamenii vor să ştie ce urmează dupa 15 mai, ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă. Antreprenorii vor să ştie cum îi va proteja statul după ce au fost loviţi din plin în ultimele două luni. Reprezentanţii HORECA sunt la capătul puterilor şi fac eforturi pentru a nu îşi închide unităţile. Tocmai de aceea, noi am venit cu un plan la cheie pe care liberalii îl pot implementa direct. Trebuie doar să vrea şi dacă nu pot îi ajutăm cu specialiştii noştri”, a concluzionat Marius Dunca.

Comments