Compania săceleană Electroprecizia împlinește 84 ani de existență

Anul acesta ELECTROPRECIZIA, principalul angajator din Municipiul Săcele și unul dintre cei mai importanți din județul Brașov, împlinește 84 de ani de existență. Compania, cu peste 1100 de angajați în prezent, este un brand cu răsunet în industria românească și nu numai.

Activitatea Electroprecizia a început la Brașov, într-o zonă cu o puternică tradiție industrială, în 30 iunie 1936, când a luat naștere PREROM, societatea pe acțiuni cu capital german-cehesc-român, specializată în fabricarea de instrumente de bord pentru avioane. Cinci ani mai târziu, PREROM a achiziționat compania germană Tartler, specializată în fabricarea de motoare electrice. Numele de azi al companiei a apărut în 1948, când aceasta a fost naționalizată și denumită ELECTROPRECIZIA, brand ce reprezintă și în prezent „precizie în electrotehnica românească”. După încă un an, datorită expansiunii producției, sediul a fost mutat în Săcele.

Dezvoltarea industriei auto din România face ca în 1953, Electroprecizia să înceapă și fabricarea echipamentelor electrice pentru tractoare și camioane. În 1968 a fost achiziționată licența Serri Ducellier Jager care, alături de alte investiții masive efectuate, au dezvoltat producția de demaroare, alternatoare, tablouri de bord, distribuitoare de aprindere și relee, integrând compania în orizontala fabricării autovehiculelor în România.

Concomitent a fost dezvoltată și activitatea de fabricare a motoarelor electrice asincrone. În 1955 s-au introdus primele standarde de calitate în fabricația motoarelor, realizând totodată standardizarea DIN (1965). După o perioadă în care motoarele săcelene au fost exportate în SUA, datorită spiritului inovator al colectivului din Electroprecizia, au fost realizate noi serii de motoare electrice în carcase de aluminiu (1987), integrându-se astfel în trendul pieții mondiale de la acea vreme. Motoarele speciale au completat gama de tipo dimensiuni prin construcția monofazatelor, a motoarelor deschise și a celor cu eficiență ridicată.

În 1998 societatea a început procesul de privatizare care s-a finalizat în 2008, când Electroprecizia a devenit ceea ce este și azi: o companie privată cu capital integral românesc. Procesul de privatizare a însemnat nu doar un transfer de proprietate, ci și implementarea unei strategii de modernizare, eficientizare și dezvoltare a activității companiei, de repoziționare pe principalele piețe interne și externe. Un moment important în implementarea acestei strategii îl reprezintă anul 2009, când au fost înființate cele nouă societăți comerciale independente care au preluat fiecare câte un domeniu din activitatea Electroprecizia:

Electroprecizia Electrical Motors – produce motoare electrice asincrone

  • Monofazate cu gabarit între 56-100, cu putere între 0,12-3 kW, la 1500 si 3000 RPM
  • Trifazate cu gabarit între 56-160, cu putere între 0,055-18,5kW, la 750, 1000, 1500, 3000 RPM
  • Motoare speciale în conformitate cu cerințele clienților

Electroprecizia Automotive Equipment

  • Producție echipament electric și electrotehnic auto pentru piața românească
  • Remanufacturare de alternatoare și demaroare pentru piața europeană

Electroprecizia Tools Production

  • Producție matrițe de turnare sub presiune, ștanțe de precizie, matrițe de injectat masă plastică, dispozitive de așezare , prelucrare și control, precum SDV-uri realizate după documentație tehnică primită de la client
  • Servicii de proiectare, măsurare 3D și control SDV-uri, reparații și etalonări ale echipamentelor de măsură și monitorizare

Electroprecizia Electrical Equipment

  • Producție subansamble electrice si electronice
  • Injecție mase plastice

Electroprecizia Construct Maintenance

  • Servicii de proiectare și execuție instalații electrice în spectrul 0,4 kV ÷ 400 kV
  • Lucrări de mentenanță utilaje de producție industrială
  • Lucrări de construcții și clădiri civile și industiale, inclusiv realizarea instalațiilor aferente acestora

Electroprecizia Cast Production

  • Turnare metale neferoase ușoare (aluminiu)

Electroprecizia Security & Protection

  • Servicii de pază și protecție

Tramar

  • Societate logistică destinată transportului terestru , intern și internațional de mărfuri

Unul dintre cele mai importante proiecte ale conducerii companiei a fost transformarea platformei industriale de la Săcele în Parcul Industrial Electroprecizia, proiect concretizat în pragul aniversării de 80 ani, când societatea a primit acest titlu de Parc Industrial. Proiectul a fost demarat  din dorința de a utiliza zestrea amplă de active imobiliare rămase nefolosite după concentrarea activității celor noua firme din grup pe suprafețe eficiente.

Pentru conducerea Electroprecizia una dintre cele mai importante resurse o reprezinta capitalul uman. De aici și preocuparea pentru modernizarea condițiilor de muncă oferite angajaților, pentru creșterea continuă a nivelului de pregătire a forței de muncă