CENTENAR LA SĂCELE

69

De 1 decembrie vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Națională.

De la ora 13.00 vă așteptăm în Piața Libertății pentru a-i comemora pe făuritorii Marii Uniri de la 1918.
La ora 17.00 ne reîntâlnim în centrul Municipiului, pentru o retragere cu torțe a militarilor de la UM 01028 Ghimbav, iar apoi pentru a aprinde luminile în bradul din fața Primăriei. Aici va fi și punctul de pornire al Caravanei Sărbătorilor de Iarnă, care va pleca apoi cu daruri pentru cei mici și mari, spre cele trei cartiere mari ale municipiului: Electroprecizia, Movilei și Ștefan cel Mare, unde se vor aprinde luminile în brazii de Crăciun din aceste cartiere.
La ora 19.00 vă așteptăm în fața Sălii de Sport a Municipalității la inaugurarea patinoarului și la un spectacol artistic care îl va avea ca invitat special pe Tavi Colen- Talisman. Seara se va încheia cu un foc de artificii de Ziua Națională a României.

Comments