Banii de la finanțările nerambursabile vor merge către Spitalul Municipal Săcele

130

În atenția potențialilor solicitanți de finanțări nerambursabile – proiecte culturale, sportive și proiecte dedicate cultelor, precum și a potențialilor participanți la concursul de proiecte dedicat bugetării participative.
Având în vedere situația actuală din România, măsurile întreprinse la nivel național pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și decretarea stării de urgență, Primăria și Consiliul Local Săcele au decis realocarea sumelor prevăzute pentru Programele de finanțări nerambursabile destinate proiectelor culturale, sportive și culte pe anul 2020, precum și cele dedicate bugetării participative către Spitalul Municipal Săcele.
În acest context, vă anunțăm anularea procedurilor aferente acestor proiecte pe anul 2020. În contextul în care vom ieși cu bine din acestă criză, în funcție de resursele financiare ale administrației procedurile vor putea fi reluate. Vă mulțumim pentru întelegere!” se precizează în comunicatul Primăriei Municipiului Săcele.

Vă informăm că la rectificarea bugetară de joi, Primăria Municipiului Săcele a alocat către Spitalul Municipal suma de 1.700.000 lei. Suma de 1.000.000 lei va merge către secțiunea de funcționare (în special achiziția de materiale de protecție) și suma de 700.000 lei pentru achiziția unui aparat Real Time PCR care va putea testa atât noul coronavirus, dar și alți viruși precum gripa, hepatita sau HIV.

Comments