3 spitale din Brașov au fost vizate de percheziții

82

Polițiștii și procurorii brașoveni au arătat ieri brașovenilor cum arată administrația liberală din județul nostru  condusă de Adrian Veștea : percheziții la spitalele din subordinea instituției, vicepreședinte de Consiliul Județean Brașov trimis în judecată pentru că s-a urcat ”cu alcoolemie de campion” la volan.

Polițiștii au efectuat percheziții la 3 spitale din subordinea Consiliului Județean Brașov, au ridicat documente și au condus la audieri 10 persoane. Potrivit news.bv , este vorba despre Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie.

Coincidență sau nu, la 2 dintre aceste spitale, omul care “tăia și spânzura” era Andi Kadas, fostul președinte al PNL Săcele și asociatul clanurilor de interlopi.

Anchetatorii spun că, în perioada stării de urgență, cadre medicale sau angajați ai unor instituții, s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de certificate de concedii medicale fictive și totodată de materiale de uz sanitar în interes propriu.

Conform unor surse spitalicești, asistente medicale de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov au susținut că sunt bolnave și au prezentat concedii medicale, însă ele și-au continua activitatea la un azil de bătrâni.

Mai precis, este vorba despre  Centrul rezidenţial – cămin pentru persoane vârstnice “Paradisul Montan” situat în satul Moieciu de Jos.

Respectivul cămin, după cum nota și Transilvania365, aparține(a) actualei directoare economice a Spitalului de Neuro, Diana Croitoru. Aceasta și-a dorit să ajungă managerul unității medicale, pe vremea când președinte de Consiliu de Aministrație atât la Neuro, cât și la Infecțioase, era Andrei Kadas, ajuns vestit după ce s-au aflat afacerile derulate în parteneriat cu membrii clanului Alexa.

Curiozitatea noastră este dacă  asistentele medicale angajate  la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie au intrat vreodată în acest spital sau doar au prestat servicii la Centrul rezidenţial – cămin pentru persoane vârstnice “Paradisul Montan” .

Din păcate pentru noi, așa arată administrația liberală de la Brașov.

Comments